Sărbătoare mare în data de 4 aprilie. Sfântul Cuvios Iosif Imnograful este pomenit de Biserică în ziua de 4 aprilie.
S-a născut în Sicilia. Părinţii săi, Plotin şi Agatia, erau drept-credincioşi şi l-au crescut cu mare grijă, dându-i fiului lor o bună educaţie.
De mic era blând şi smerit, înstrăinându-se de jocurile copilăreşti, iubea postirea şi înfrânarea; nu căuta bucate dulci, hrănindu-se numai cu pâine şi cu apă o dată pe zi.
“Aşa crescând pruncul acela cu trupul şi cu duhul, au năvălit barbarii asupra unei părţi a Siciliei şi au fost nevoiţi părinţii lui să fugă din patria lor în alte părţi. Deci a mers Iosif cu dânşii în Peloponis mai întâi, apoi, lăsându-şi părinţii pentru Dumnezeu, s-a dus în Tesalonic, Mitropolia Macedoniei. Aici, intrând într-o mănăstire, s-a tuns în rânduiala monahicească, unde se deprindea bine în ostenelile pustniceşti, trecând prin tot felul de nevoinţe ale vieţii călugăreşti, împlinind fără lenevire toată fapta bună, încât s-a făcut bărbat desăvârşit şi monah iscusit”. (Vieţile Sfinţilor)
Sfântul Iosif a trecut ca monah prin tot felul de nevoinţe, patul său era pământul acoperit cu o piele, îmbrăcăminte avea o vechitură, postirea îi era aspră, hrana fiind o bucată mică de pâine şi apă cu măsură. Priveghea toată noaptea şi lucra mereu. Era între fraţi ca un înger al lui Dumnezeu, strălucind prin viaţa sa sfântă.
În această mănăstire l-a întâlnit Sfântul Grigorie Decapolitul şi l-a luat alături de sine misionar împotriva eresului iconoclast.
La Bizanţ, locuiau la biserica Sfinţilor Mucenici Serghie şi Vah: “Şi se osteneau amândoi cu dinadinsul, învăţând pe cei binecredincioşi să se ferească de vătămarea ereticilor, să nu se tulbure nici să se îndoiască de dogmele dreptei credinţe, ci să fie tari în mărturisirea adevărului”. (Vieţile Sfinţilor)
În urma morţii Sfântului Grigore, Sfântul Cuvios Iosif s-a retras în afara cetăţii. Acolo sălăşluindu-se, a zidit o biserică în numele Sfântului Ierarh Nicolae şi a adus acolo moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul şi ale ucenicului acestuia, Ioan.
A întemeiat în cele din urmă în acel loc o mănăstire, prin venirea multor fraţi, unde totdeauna se afla mulţime de oameni duhovniceşti şi mireni, venită să-i asculte învăţăturile cele însuflate de Dumnezeu; pentru că darul Sfântului Duh izvora ca un râu din gura lui.
Tot aici a început să scrie cântări bisericeşti şi pesne de canoane, împodobind praznicele multor sfinţi. Dar mai ales pe Maica Domnului a cinstit-o cu multe canoane, asemenea şi pe Sfântul Ierarh Nicolae, şi a umplut Sfânta Biserică de cântările lui atât de frumoase.
În timpul persecuţiilor suferite de iconoduli (cinstitori de icoane), Sfântul Iosif a îndurat grele suferinţe. Pentru îndrăzneala mărturisirii în cinstea Sfintelor icoane, a fost surghiunit în Creta apoi în Cherson, de unde nu a putut să se întoarcă decât după moartea împăratului Teofil (829-842), la chemarea Sfintei Împărătese Teodora, aceasta, încetând prigoana, a reaşezat credinţa ortodoxă în toate drepturile ei. (sursa: vol. “Vieţile Sfinţilor”)
