Compania Wizz Air a anunţat deschiderea, de anul viitor, a unor noi destinaţii pe care le va opera de pe Aeroportul Iaşi. Astfel, de pe aseroportul ieșean vor fi şase rute noi spre Barcelona, Bari, Verona, Torino, Berlin Schönefeld și Londra Southern.

Zborurile vor fi operate începând cu luna august 2020, iar a treia aeronavă va fi adusă la baza companiei din Iași.

Biletele pentru noile destinații au fost deja puse în vânzare.

Înainte să dezvăluie noile rute, Steohen Jones, numărul 2 în conducerea Wizzair, a prezentat evoluția companiei în cei 15 ani de la înființare, ajungând astăzi să opereze o flotă de 119 aeronave. Mai mult, compania are în plan achiziționarea a încă 271 de aparate în următorii ani, astfel încât în 2027 să existe deja 300 de aeronave în zbor sub culorile Wizz.

Cu șase baze deschise în România, Wizz și-a adjudecat cel mai mare procent din piața românească, 41%.

Articolul precedentSute de elevi ieșeni, bolnavi la început de an școlar
Articolul următorConsiliul Judeţean Iaşi a scos la licitaţie serviciile de reabilitare a Ansamblului Muzeal „Ion Creangă”