De la 1 octombrie, la Pașcani, operatorul desemnat, SC Girexim Universal SA, va asigura colectarea și transportul deșeurilor de la utilizatorii casnici și non-casnici de pe raza municipiului.

Astfel, colectarea deșeurilor menajere se va realiza prin aport voluntar la punctele de colectare, ce sunt echipate cu 3 tipuri de containere după cum urmează:
-containere galbene pentru colectarea deșeurilor din plastic și metal;
– containere albastre pentru colectarea deșeurilor din hârtie;
– containere verzi pentru colectarea deșeurilor din sticlă.
Sortarea deșeurilor se va realiza cu titlu gratuit, dacă sunt respectate condițiile de colectare selectivă.
În ceea ce privește colectarea deșeurilor reziduale de la gospodăriile individuale, aceasta se va realiza individual, de la fiecare casă, în pubele de 120 l.

Și tot de la 1 octombrie își va începe activitatea Stația de sortare și transfer Ruginoasa.

Proiectul Sistem de Management Integrat al Deșeurilor, are ca scop dezvoltarea unui sistem performant la nivelul județului Iași, pentru a îmbunătățirea calității mediului.

Articolul precedent„Piața verde de weekend”, eveniment permanent
Articolul următorPrinşi băuţi la volan: au scăpat doar cu amenzi!