Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări cu privire la un cetățean din Republica Moldova care şi-a procurat un permis de conducere fals, cu suma de 1200 de euro, cu intenţia de a-l folosi în Franţa în vederea găsirii unui loc de muncă mai bine remunerat.

În data de 24 noiembrie, în jurul orei 21.50, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, ca pasager într-un autoturism înmatriculat în Franţa, cetățeanul din Republica Moldova, R.M., în vârstă de 21 de ani.

La controlul de frontieră, având suspiciuni cu privire la faptul că tânărul deţine documente false s-au efectuat verificări suplimentare. În urma activităţilor specifice, poliţiştii de frontieră au descoperit în husa telefonului mobil aparţinând lui R.M., un permis de conducere românesc care nu îndeplinește condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.

Cu privire la cele constatate bărbatul a declarat că a obținut permisul de conducere, în perioada în care a muncit în Franţa, prin intermediul  unei persoane ale cărei date nu le cunoaşte şi care, în schimbul sumei de 1200 de euro, i-a procurat documentul, garantându-i că este autentic.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale.

Sursa: Realitatea de Iasi

Articolul precedentContrabandiști depistați cu marfa asupra lor
Articolul următorAerporturile din Bacău, Iași, Cluj, Sibiu și Craiova vor primi ajutoare de stat