Poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Iaşi au identificat un bărbat de 34 de ani bănuit de comiterea infracţiunii de tâlhărie calificată.

 

Din investigaţiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că în seara de 31 martie spre 1 aprilie a.c., în urma unei înţelegeri prealabile, bărbatul s-ar fi întâlnit cu o tânără, iar în timp ce s-ar fi aflat într-un imobil de pe raza municipiului Iaşi, prin exercitarea de acte de violenţă, acesta i-ar fi sustras tinerei portofelul cu acte şi bani. 

 

În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 12 aprilie a.c., bărbatul bănuit de comiterea faptei a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, fiind introdus în Arestul I.P.J. Iaşi.

 

La data de 13 aprilie a.c., acesta va fi prezentat, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi.

 

Cercetările continuă.

Sursa: Realitatea de Iasi

Articolul precedent3.462 proceduri de achiziție publică, analizate de către Agenția Națională de Integritate de la începutul anului
Articolul următorUn hoț care fura din magazine, săltat de polițiști