Cum amenință Rusia după ce Finlanda a devenit membru NATO

Cum amenință Rusia după ce Finlanda a devenit membru NATO
Finlanda are o frontieră de est de 1.340 km cu Rusia și a solicitat oficial să se alăture Alianței în luna mai a anului trecut, din cauza războiului Rusiei.
Ministrul finlandez de externe a semnat documentul de aderare și l-a înmânat secretarului de stat al SUA, Antony Blinken. Steagul Filandei urmează să fie arborat la sediul Alianței.
După aderare, lungimea graniței Rusiei cu statele membre NATO s-a dublat. Finlanda are o frontieră de est de 1.340 km cu Rusia și a solicitat oficial să se alăture Alianței în luna mai a anului trecut, din cauza războiului Rusiei.
Aderarea Finlandei poate fi considerată o lovitură pentru președintele rus Vladimir Putin, care s-a declarat nemulțumit de mai multe ori de posibilitatea extinderii NATO, înainte de a decide invadarea Ucrainei.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Rusia ”urmărește îndeaproape” ceea ce se întâmplă în Finlanda și a descris extinderea NATO drept o ”încălcare a securității noastre și a intereselor noastre naționale”. Oficialii de la Kremlin au declarat că Rusia va fi forțată să ia ”contramăsuri”, iar ministrul Apărării, Serghei Şoigu, a spus că aderarea a ridicat perspectiva unei escaladări a conflictului din Ucraina. Moscova a precizat că își va consolida capacitatea militară în regiunile sale de vest și nord-vest, ca răspuns la aderarea Finlandei la NATO.
Pe de altă parte, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a salutat aderarea Finlandei la NATO.”El (n.r. Vladimir Putin) obține exact opusul… Finlanda astăzi, iar în curând și Suedia va deveni un membru cu drepturi depline al alianței”, a declarat acesta.
Surse: Reuters, BBC
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:11 - Zelenski îi avertizează pe liderii care merg la parada lui Putin. Tensiune uriașă înainte de 9 mai
- 19:26 - Gabriel Oprea a transmis un mesaj de felicitare de Ziua SPP: 36 de ani de activitate
- 18:36 - DEPUTATUL GURLUI TRAGE UN SEMNAL DE ALARMA LEGAT DE MODUL DE GESTINOARE A PROBLEMELOR DE MEDIU DIN JUDET
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Iasi și pe Google News














