Ieșean evacuat de judecători din locuință. Care a fost motivul

sentinta
Un ieșean va fi nevoit să plece din locuința conjugală, după o sentință emisă de judecători.
Magistrații din cadrul Judecătoriei Iași au dispus emiterea unui ordin de protecție împotriva acestuia.
„
Dispune emiterea unui ordin de protecție pe o perioadă de șase luni, cuprinzând următoarele măsuri
evacuarea temporară a pârâtului
D.I.
din locuința situată în Ia
ș
i, obligarea pârâtului la păstrarea unei distanțe minime de 50
de
metri față de reclamantă și de locuința situată în Ia
ș
i, interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice mod cu reclamanta
C.I.”
,au precizat judecătorii ieșeni. De remarcat este faptul că decizia nu e definitivă, aceasta putând fi contestată.
Pe data de 6 mai, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași au solicitat instanței emiterea unui ordin de protecție în favoarea reclamantei C.I., privindu-l pe pârâtul D.I.
Procurorii au solicitat instanței ca, în temeiul Legii nr. 217/2003, să emită un ordin de protecție prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, obligații și interdicții,respectiv evacuarea temporară a pârâtului din locuința situată în Iași, obligarea pârâtului la păstrarea unei distanțe minime de 50 de metri față de reclamantă și de locuința situată în Iași, precum și interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice mod cu reclamanta.„
Victima este soția pârâtului, părțile locuind într-un imobil situat în Ia
ș
i,
iar el
o agresează fizic și verbal, fiind sesizat
ă P
oliți
a
pe
data de 5
mai
2019, față de pârât instituindu-se un ordin de protecție provizoriu. Potrivit prevederilor art. 23, alin. 1, lit. a, b și h, din Legea nr. 217 din 2003, pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe măsuri constând în obligații sau interdicții. Din coroborarea probelor administrate, instan
ț
a re
ț
ine că, în prezenta cauză, sunt întrunite condițiile pentru emiterea ordinului de protecție. Instanța reține, din probele administrate, respectiv înscrisurile depuse, că pârâtul are o atitudine recalcitrantă față de reclamantă, cu acte de violență preponderent fizică și verbală, ultimul incident având loc
pe data de
5
mai 2019”
, au menționat magistrații ieșeni.
Citește și:
- 13:32 - Gheorghe Piperea aruncă bomba: „Hold-up administrativ la CNA! Decizia împotriva Realitatea Plus, un abuz”. Se cere desființarea instituției
- 13:21 - CNA analizează solicitarea de rediscutare privind retragerea licenței Realitatea PLUS, la ora 13:30
- 13:15 - George Simion: "Decizia închiderii Realitatea e motivată politic. E un atac la democrație"
- 12:35 - Audiență record pentru Realitatea PLUS după decizia CNA: Rămânem alături de voi
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Iasi și pe Google News










