Noile valori ale salariului minim în construcţii, agricultură şi industria alimentară, aprobate de Guvern

Noile valori ale salariului minim în construcţii, agricultură şi industria alimentară, aprobate de Guvern
Cum vor fi protejate veniturile din aceste domenii
Noile valori ale salariului minim în construcţii, agricultură şi industria alimentară, care se vor aplica începând cu luna noiembrie, au fost stabilite în ședința de marți a Guvernului, printr-o ordonanţă de urgenţă.
Potrivit unui comunicat al Executivului, în sectorul construcţiilor salariul minim brut va fi de 4.582 de lei, iar în domeniul agricol şi în industria alimentară de 3.436 de lei. "Astfel vor fi protejate veniturile din aceste domenii importante pentru economia României şi după introducerea contribuţiei pentru sănătate", se arată în comunicatul citat.
Aceste valori au fost stabilite de Guvern prin consultări cu sindicatele şi patronatele, în cadrul Consiliului Naţional Tripartit şi pentru Dialog Social, a indicat sursa citată.
"În prezent, salariul minim brut în construcţii este de 4.000 de lei, iar în sectorul agricol şi industria alimentară este de 3.000 de lei. De majorarea salariului minim brut în domeniul construcţiilor vor beneficia 423.110 salariaţi, iar în sectorul agricol şi industria alimentară 168.000 de salariaţi, potrivit estimărilor", se mai arată în comunicatul Guvernului.
Citește și BNS cere scuze după ce a calculat greșit salariul minim: „Proiectul de ordonanță de urgență nu prevede o diminuare”
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:59 - Tragedie pe trecerea de pietoni în Eforie Nord! Mamă și copil de 6 ani, spulberați de o mașină condusă de un șofer de 79 de ani
- 20:31 - Nicușor Dan ia în calcul un premier tehnocrat! PSD și UDMR negociază intens viitorul Guvern
- 20:25 - Verdictul lui Mircea Toma la CNA: Între libertatea de exprimare și amenzile de zeci de mii de lei. Este „discursul populist” noul pretext pentru cenzură?
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Iasi și pe Google News














