Prognoza meteo 28 ianuarie. Temperaturi de primăvară - condiții de polei

Prognoza meteo 28 ianuarie. Temperaturi de primăvară - condiții de polei
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -1 şi 9 grade
Astăzi, vremea va continua să se încălzească şi se va resimţi mai ales în regiunile intracarpatice.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -1 şi 9 grade.
Cerul va fi mai mult noros în vestul, centrul şi nordul ţării unde pe arii relativ extinse se vor semnala precipitaţii mixte și izolat vor fi condiţii de polei. La munte şi în Maramureş va ninge, iar cantităţile de precipitaţii vor depăşi pe arii restrânse 10 l/mp. În sudul şi sud-estul teritoriului, cerul va fi variabil.
În București, vremea va continua să se încălzească, astfel că dimineata vor fi –5…-3 grade, iar temperatura maximă va fi de 8...9 grade. Cerul va fi variabil, vântul va sufla slab şi moderat, iar dimineaţa vor fi condiţii de ceaţă.
La munte, cerul va fi mai mult noros, va ninge, iar cantităţile de precipitaţii vor depăşi pe arii restrânse 10...15 l/mp. Vântul va avea intensificări, cu rafale de 80...90 km/h în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, viscolind ninsoarea şi spulberând zăpada.
Dimineaţa şi noaptea, pe văi şi în depresiuni, vor fi condiţii de ceaţă.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 08:42 - Primul weekend cu temperaturi de vară din acest an. Noile date de la ANM-VIDEO
- 08:07 - Alertă maximă în România. Fragmente de dronă căzute în Galaţi. Pericol de explozie, mai mulți oameni evacuați FOTO/VIDEO
- 22:01 - Criză la pompe: stații fără motorină după ieftiniri record, apoi scumpiri bruște de până la 50 de bani pe litru
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Iasi și pe Google News














