România va trimite în Turcia încă o echipă de salvatori

România va trimite în Turcia încă o echipă de salvatori
A fost aprobată scoaterea de la rezervele de stat a unor bunuri de strictă necesitate
România va trimite în Turcia încă o echipă de salvatori, precum şi încă doi medici şi doi asistenţi şi personal specializat cu echipe canine, conform unei decizii adoptate marţi dimineaţă de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. Aceeali decizie stabileşte că MApN este abilitat să desfăşoare misiuni pentru transportul personalului, mijloacelor şi echipamentelor altor state care acordă sprijin Republicii Turcia sub egida Mecanismului de Protecţie Civilă al Uniuni.
”Luând în considerare acţiunile autorităţilor române de monitorizare continuă a situaţiei aflate în dinamică în Republica Turcia, puternic afectată de cutremure şi, totodată, în baza comunicării permanente avute cu autorităţile turce, care solicită în continuare asistenţă internaţională prin intermediul mecanismului european de protecţie civilă, mai precis, nevoia de echipe de căutare-salvare, în vederea sprijinirii eforturilor de combatere a efectelor negative ale seismelor, astăzi, 08.02.2023, cu aprobarea preşedintelui României, Klaus Iohannis, premierul Nicolae-Ionel Ciucă a convocat, în sistem hibrid, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă”, anunţă IGSU
Hotărârea nou adoptată prevede suplimentarea acordării de asistenţă internaţională pentru Republica Turcia care constă în mobilizarea şi trimiterea unei noi echipe RO-USAR a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.
Alături de personalul specializat de căutare-salvare RO-USAR, din cadrul IGSU, la misiune vor participa şi 2 medici şi 2 asistenţi din cadrul UPU-SMURD Bucureşti (ca parte integrantă INSARAG), personal specializat cu echipe canine format din 4 reprezentanţi cu sprijin canin din cadrul Clubul Câinilor Utilitari, respectiv, 2 ofiţeri de legătură din cadrul DSU.
A fost aprobată scoaterea de la rezervele de stat a unor bunuri de strictă necesitate, pentru utilizarea acestora de echipa de căutare salvare urbană care desfăşoară acţiuni de intervenţie pe teritoriul Republicii Turcia în cadrul mecanismului de asistenţă umanitară internaţională.
De asemenea, Ministerul Apărării Naţionale a fost abilitat să desfăşoare misiuni pentru transportul personalului, mijloacelor şi echipamentelor altor state care acordă sprijin Republicii Turcia sub egida Mecanismului de Protecţie Civilă al Uniunii, care nu dispun de aceste capabilităţi, la solicitarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 19:12 - Semnul rutier pe care mulți șoferi nu îl recunosc și care îți poate aduce amendă fără să știi
- 19:06 - Începe instalarea conductei Neptun Deep. Mobilizare uriașă în Marea Neagră cu 50 de nave
- 19:01 - Iranul susține că a lansat rachete asupra navelor americane
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Iasi și pe Google News














