Chirica şi Popa se bat în oferte pentru o fabrică Volkswagen la Iaşi

volkswagen
După ce a fost vehiculată informația că Volkswagen ar putea deschide o fabrică la Iaşi, primarul Mihai Chirica și președintele Consiliului Județean, Maricel Popa, se bat în oferte pentru firma producătoare de mașini.
Maricel Popa a declarat că CJ vrea să preia 80 de hectare de teren din platforma industrială Fortus pentru a le pune la dispoziția Volkswagen.„Avem discuții cu Casa de Insolvență Transilvania, care este administratorul judiciar al companiei Fortus Iași, pentru a prelua la Consiliul Județean 80 dintre cele 120 de hectare deținute de companie. E un proces complicat, trebuie și acceptul Autorității de Administrare a Activelor Statului, care e acționar, noi discutăm la guvern de acest lucru”, a spus Maricel Popa, care a afăugat: „O companie precum Volkswagen sau Skoda ar avea acces la resursa energetică în ambele cazuri, fie terenurile de la Fortus, fie terenurile achiziționate din comunele limitrofe. În plus, în județ există deja un ecosistem de companii care produc componente pentru industria auto, plus că există Universitatea Tehnică și un surplus de forță de muncă.”Și Mihai Chirica a spus că Primăria poate pune la dispoziție peste 20 de hectare de pe platforma industrială pe care le deține.„Pe lângă disponibilitatea fizică a halelor și terenurilor deja existente, în oraș există o rețea de licee și școli tehnice care furnizează forță calificată de muncă, plus forța de muncă disponibilizată de la combinatul Fortus și pe care știm cum să o aducem înapoi”, a menționat Chirica.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 15:14 - România, tot mai dependentă de gazul extern. Importurile au crescut masiv, pe fondul declinului extracției interne
- 12:32 - Ciobanii din Sibiu se revoltă față de acordul Mercosur
- 19:34 - România: făină ieftină, pâine scumpă. De ce produsele de bază costă mai mult decât în Spania sau Italia
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Iasi și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)









