Cristi Chivu, elogiat în Italia după succesul cu Inter: stilul său de antrenorat, analizat într-un documentar Sky Sports

Cristi Chivu
Cristi Chivu, în vârstă de 45 de ani, a avut un impact major la Inter Milano, unde a reușit să câștige eventul în Italia încă din primul său sezon pe banca tehnică a formației „nerazzurre”. Performanțele sale au atras atenția presei italiene, care i-a dedicat un material special.
Postul Sky Sports Italia a realizat un scurt documentar axat pe modul în care antrenorul român comunică atât cu jucătorii săi, cât și cu mass-media, evidențiind evoluția sa ca lider pe parcursul sezonului.
Analiza a inclus și perspectiva Laurei Suardi, profesoară de retorică din Milano, care a comentat stilul de exprimare al lui Chivu și felul în care acesta își gestionează discursul public și relația cu presa.
„Sunt doi Cristian Chivu în același sezon. Dar nu e o revelație. El însuși știe asta foarte bine, atât de mult încât a trecut cu vederea în ceea ce a devenit conferința de presă care i-a certificat schimbarea de haine, cea cu ‘Nu sunt idiot’.
Chivu a crescut, a luat-o pe un drum și a început cu prudență. Și într-adevăr, de fiecare dată când a răspuns la întrebările jurnaliștilor, a transmis acea senzație de timp dilatat și relaxare tipică celor ce știu să ia lucrurile vieții (în special, pe cele mai importante dintre cele mai puțin importante) cu ușurință”, a transmis aceasta pentru Sky Sport Italia în documentarul difuzat la scurt timp după celebrarea eventului de către Inter Milano alături de suporteri.
Citește și:
- 08:18 - Florin Răducioiu, despre colaborarea dintre Gică Hagi și Ianis la națională: „Va avea aceleași pretenții mari”
- 21:39 - Jaqueline Cristian continuă forma excelentă. Recompensa uriașă după calificarea în sferturile turneului de la Strasbourg
- 19:28 - Marius Baciu, noul antrenor al FCSB: „Sunt supărat pe Mirel Rădoi”
- 19:59 - Moment emoționant pentru Neymar: a plâns după ce și-a auzit numele pe lista Braziliei pentru Mondial
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Iasi și pe Google News













