Formația Politehnica Iași a fost învinsă în această seară, „pe teren propriu“, la Botoșani, de FC Botoșani, scor 0-3 (0-1).
Ieșenii au făcut încă un meci foarte slab, semn că Mihai Teja se chinuie să antreneze norocul, după cum chiar el declară, decât să-și antrenze jucătorii.Începutul de joc este echilibrat, cu un plus pentru botoșăneni. Prima fază de poartă vine în minutul 16, când șutul lui Cascini este reținut de Tîrnovanu.„Oaspeții“ continuă să domine teritorial și în minutul 31 Passaglia îl blochează în momentul șutului pe Roman, la câțiva metri de poartă. Cu trei minute înainte pauză, Tîrnovanu scoate de sub bară mingea trimisă bine cu capul de Papa. La faza imediat următoare botoșănenii deschid scorul. Cabral îl faultează în careu pe Keita și se acordă penalty. Execută Rodriguez și „oaspeții“ intră la pauză în avantaj.La pauză, Teja nu reușește să schimbe nimic în jocul jalnic al echipei sale și în minutul 54 Roman înscrie, din interiorul careului, după o acțiune pe partea stângă a lui Keita, care a făcut ce a vrut în acest joc în fața lui Cabral.Cu 20 de minute înainte de final, Ofosu închide tabela, după o combinație spectaculoasă cu Roman.Iașul pierde la scor de neprezentare și bifează a opta etapă fără victorie, ultimul succes fiind cu FCSB, în luna august.
Citește și:
- 19:33 - Cristian Chivu, desemnat antrenorul sezonului în Serie A după ce a câștigat eventul cu Inter Milano
- 14:31 - Final de eră la Manchester City. Pep Guardiola pleacă după 10 ani și 20 de trofee cucerite
- 12:40 - Surprize majore în lotul Angliei pentru Mondiale. Tuchel lasă în afară nume importante și mizează pe decizii neașteptate
- 10:50 - Gigi Becali, atac la Valeriu Iftime după declarațiile despre FCSB: „Întrebați-l înainte cât a băut”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Iasi și pe Google News















