Antrenorul Politehnicii Iași, Flavius Stoican, a declarat că își dorește o revanșă în fața formației Gaz Metan Mediaș.

„Am pierdut primul meci din acest an, dar încă mai credem în play-off. Trebuie să câștigăm fiecare partidă în parte. Victoriile vin după un joc bun. Dacă vom juca bine, vor veni și victoriile. Avem de luat o revanșă în fața Gazului, după ce am pierdut în meciul tur în minutul 94, pe o greșeală de arbitraj. Vreau să ne luăm revanșa”, a declarat antrenorul Flavius Stoican.

Tehnciianul formației ieșene a anunțat că va opera mai multe schimbări în formula de start în meciul de duminică.

„Vor fi schimbări cu Mediaș. Nu voi merge doar pe jucătorii care au făcut lucruri importante și care nu conștientizează că trebuie să mai facă lucruri. Sper să mă înșel, dar după partida cu Dinamo mi-am dat seama că unii jucători și-au cam luat nasul la purtare. Nu dau nume, dar se știu ei foarte bine după discuția pe care am avut-o cu ei. O să vedeți cine sunt după cât și când vor juca la această echipă. Sau când vor merita să mai joace la Poli Iași. Mi se pare strigător la cer ca Frăsinescu, jucător de 34 de ani, Mihalache, la 34 de ani, să-și dorească atât de mult, să aibă atâta atitudine, iar alții nu”, a menționat Stoican.

Partida Politehnica Iași – Gaz Metan Mediaș va avea loc mâine, de la ora 18.30, pe Stadionul „Emil Alexandrescu“.

Articolul precedentVezi ce posturi sunt scoase la concurs de CTP Iași
Articolul următorProtest al persoanelor cu dizabilități din Iași