Audieri maraton în dosarul accidentului de la 2 Mai în urma căruia doi tineri au murit. Victimele care au supraviețuit sunt audiate, luni dimineață, de către polițiștii de la Brigada Rutieră. Anchetatorii vor să afle noi indicii despre cum s-a produs tragedia care a scos în evidență o realitate dureroasă: consumul de droguri la volan, devenit o practică tot mai întâlnită și cu consecințe extrem de grave.
Supravietuitorii teribilului accident de la 2 Mai stau, luni dimineata, fata in fata cu anchetatorii pentru a pune cap la cap filmul evenimentelor din noaptea tragediei. Vorbim despre doi tineri de 17 si, respectiv, 19 ani, din Brasov.
Inainte sa ajunga in fata anchetatorilor, unul dintre ei a povestit presei scenele socante prin care a trecut in noaptea tragediei.
Tanarul a spus ca s-a trezit pur si simplu pe jos, mentionand ca initial nici macar nu si-a dat seama ce l-a lovit. Cand s-a dezmeticit un pic, a inceput sa isi strige prietenii.
Celalat tanar a refuzat sa vorbeasca cu presa.
Reamintim ca doi tineri au murit dupa ce un adolescent de 19 ani, care a consumat un cockteil format din 6 susbstante psihoactive, a intrat in grupul de 8 persoane, pe drumul dintre Vama Veche si 2 Mai.
„La data de 19 august a.c., în jurul orei 05.25, poliţişti din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe D.N. 39, în apropierea localităţii Vama Veche, a avut loc un accident rutier. Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că un tânăr, de 19 ani, ar fi condus un autoturism pe D.N. 39 şi ar fi intrat într-un grup de pietoni, care se deplasa pe partea carosabilă.
În urma accidentului rutier, au decedat la faţa locului o tânără, de 20 de ani şi un tânăr, de 21 de ani. De asemenea, au mai fost răniţi doi tineri, de 19 ani, respectiv 20 de ani şi o tânără, de 20 de ani”, anunța IPJ Constanţa, pe 19 august, data nefastă când a avut loc tragicul accident.