Primarul comunei Prisăcani, din judeţul Iaşi,  a scris, într-o postare publicată pe o reţea de socializare, despre faptul că în localitatea pe care o conduce există o suspiciune a unui focar de pestă porcină africană.

Probele prelevate vor fi trimise la Bucureşti pentru analize.

În continuarea postării, prrimarul oferă şi câteva reguli pe care localnicii trebuie să le respecte:
Măsuri cu rol preventiv ce pot fi aplicate de cetăţeni la nivelul exploataţiilor:
– nu intraţi în adăposturile unde creşteţi porcii cu încălţămintea şi hainele cu care aţi umblat pe stradă; Încercaţi o decontaminare atunci când intraţi dinspre stradă în curte, şi mai ales, în coteţ. Cumpăraţi VIROCID sau o pungă de 500 grame de sodă caustică. Turnaţi-o într-o găleată, iar apoi umeziţi paiele dintr-un sac. Curăţaţi-vă picioarele pe aceste paie.
– creşteţi porcii doar în spaţii îngrădite, fără posibilitatea de a veni în contact cu porci străini de curtea dumneavoastră, cu porci mistreţi sau cu proprietari străini care deţin porci domestici;
– nu hrăniţi animalele cu resturi alimentare/lături/spălătură provenite de la carnea de porc gătită în familie; dacă există vânători în familie care aduc carne de mistreţ, sub nici o formă nu daţi porcilor apa provenită de la spălarea cărnii sau resturi de carne;
– nu scoateţi scroafele/vierii din exploataţie în scopul montei cu animale din altă exploataţie;
– nu cumpăraţi purcei din locuri necunoscute, fără a fi identificaţi (cu crotalie) şi fără certificat sanitar veterinar de sănătate eliberat de medicul veterinar de liberă practică împuternicit;
– nu folosiţi în hrana animalelor iarbă culeasă de pe câmp, pentru că ea ar fi putut să vină în contact cu porci mistreţi bolnavi.
– nu lăsaţi porcii să pască pe islaz. Nu-i mutaţi din coteţe, nu-i transportaţi în alte gospodarii sau localităţi.
– nu permiteţi altor persoane să pătrundă în gospodăria dvs! Ar putea fi purtătoare ale virusului!
– nu vă sacrificaţi preventiv porcii. În cazul în care sunt purtători ai virusului, acesta se păstrează în carnea ţinută la congelator, în sare sau untură. În cazul în care totuşi aţi făcut-o, nu daţi carnea vecinilor/rudelor/cunoscuţilor”, arată primarul în postare.

Articolul precedentDepozit incendiat intenţionat în judeţul Iaşi!
Articolul următorRealitatea vă urează un călduros “La mulţi ani!”