Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Iaşi au identificat un tânăr din judeţul Iaşi, bănuit de comiterea unei infracţiuni de tâlhărie. În acest caz, poliţiştii au beneficiat de colaborarea cu societatea civilă.

Din cercetările efectuate de poliţişti, a rezultat faptul că, în luna iulie a anului curent, tânărul ar fi smuls telefonul mobil unei tinere, în timp ce se deplasau pe o stradă din Iaşi.

În cadrul activităţilor, poliţiştii cu sprijinul luptătorilor S.A.S. şi al poliţiştilor Secţiei nr. 4 Poliţie Rurală Miroslava au efectuat două percheziţii domiciliare pe raza judeţului Iaşi, fiind ridicate mijloace materiale de probă. De asemenea, au fost puse în aplicare două mandate de aducere.

În baza probatoriului administrat în cauză, tânărul bănuit de comiterea faptei a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore şi introdus în Arestul I.P.J. Iaşi.

Sursa: Realitatea de Iasi

Articolul precedentAutoritățile atrag atenția! Peste 450.000 de permise de conducere vor expira până la începutul anului viitor!
Articolul următorMateriale de construcții vândute după ce erau furate dintr-un depozit din Vaslui. Prejudiciu uriaș: peste 700.000 de lei!