Scene șocante, în stația de tramvai Nicolina, din Iași. În noaptea de duminică spre luni, o femeie în vârstă de 48 de ani ar fi fost agresată sexual. Violatorul este căutat de poliție.

La data de 18 septembrie a.c., polițiștii ieșeni au fost sesizați prin apel unic de urgență 112 cu privire la faptul că într-o stație de tramvai din municipiul Iași se află o femeie care afirmă faptul că o persoană necunoscută a încercat să întrețină relații intime cu aceasta.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de viol.

Cercetările continuă în vederea stabilirii cu exactitate a întregii situații de fapt și luarea măsurilor legale care se impun, precum și pentru identificarea autorului.

Articolul precedentSorana Cîrstea urcă din nou în clasamentul WTA
Articolul următorIncendii Turcia. Un elicopter aflat în misiune s-a prăbușit într-un baraj! 3 salvatorii și-au pierdut viața