Permisul de conducere, un vis greu de îndeplinit pentru locuitorii unora dintre marile oraşe ale ţării. La Iaşi, spre exemplu, în cel mai bun caz un candidat dă prima dată proba practică la patru luni de la finalizarea cursurilor. Într-o încercare disperată de a reduce timpul de aşteptare au fost chemaţi în ajutor examinatori din Vaslui şi Bucureşti.

În fiecare zi, la primele ore ale dimineții, zeci de candidați dornici să devină şoferi se adună in punctul de plecare spre examenul practic la Iaşi. Emoțiile sunt cu atât mai mari cu cât știu că dacă nu reușesc să promoveze vor mai avea de așteptat luni de zile până să poată da din nou examenul.

Situația s-a înrăutățit după pandemie, iar în prezent lună de lună ajung să dea proba practică peste 2000 de candidați, în timp ce examinatori sunt doar 9.

„Din fericire, în cursul lunii mai, în weekendurile 6-7. 13-14. 27-38, vor veni în sprijinul noatru colegi din muncipiul București și Vaslui. La nivel lunar, la proba teoretică examinam 2500 de candidați iar la cea practică examinăm 2000-2200 de candidați”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Iași.

Sursa: Realitatea de Iasi

Articolul precedentPercheziții în mai multe județe din țară, într-un dosar privind fraudă cu fonduri europene
Articolul următorSanctuarul de la Zărnești ar putea deveni casa unei ursoaice agresive din Italia