Academicianul ieșean Bogdan Simionescu, vicepreședinte al Academiei Române și Cetățean de Onoare al Municipiului Iași, a primit ieri titlul de Membru de Onoare în Grad de Comandor al Ordinului Militar de România.

Evenimentul a avut loc la Palatul Culturii, laudatio fiind realizat de acad. prof.univ.dr. Constantin Toma. La eveniment au participat și Lăcrămioara Stratulat, manager al Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iași, Traian D. Stănciulescu, comandor al Ordinului Militar de România, precum și mai mulți reprezentanți ai mediului academic din Românai și Republica Moldova.

„La membrii Ordinului Militar din România am întâlnit o mulțime de lucruri care îmi erau extrem de apropiate, idei și gânduri pe care le aveam și eu, precum și noțiuni și valori pe care le prețuiam și eu. Totodată, am întâlnit un spirit pe care îl cunoșteam bine și îl trăiam și eu. Mi-am spus că ar fi o cinste pentru mine dacă aș intra în rândul acestor oameni care militează pentru propășirea poporului român, pentru lucruri extrem de frumoase, adevărate și simple. Din păcate, în ultimii ani aceste lucruri au fost copleșite de cuvinte goale, false valori, împrumuturi luate de peste tot și care nu ni se potrivesc. De aceea am decis să accept această invitație care mă onorează”, a afirmat academicianul Bogdan Simionescu.

Articolul precedentPrinşi băuţi şi fără permis, pe şoselele din judeţ
Articolul următorCalculatoare și videoproiectoare pentru școlile ieșene