Agenții Secţiei IX de Poliţie Rurală Hârlău au prins un bărbat de 34 de ani, din comuna Erbiceni, în timp ce conducea un moped neînregistrat, în localitatea respectivă.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Întrucât șoferul emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanțe.

Mai mult, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier au oprit, pentru control, pe DJ 281 C, în comuna Belcești, un autoturism, condus de un bărbat de 47 de ani, din municipiul Iași.

Întrucât șoferul emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

De asemenea, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier au oprit, pentru control, pe DJ 281 C, în comuna Belcești, un autoturism, condus de un bărbat de 61 de ani, din comuna Belcești.

Întrucât șoferul emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

La r[ndul lor, agenţii din cadrul Secţiei III de Poliţie Rurală Popricani au oprit, pentru control, pe DN 24C C, în comuna Țigănași, un autoturism, condus de un bărbat de 45 de ani, din comuna Probota.

Întrucât șoferul emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Agenţii din cadrul Poliției Orașului Hârlău au oprit, pentru control, pe DJ 281, în comuna Deleni, condus de un bărbat de 57 de ani, din comuna Deleni.

Întrucât șoferul emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Totodată, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit, pentru control, pe raza orașului Târgu Frumos, un autoturism condus de un bărbat de 42 de ani, din orașul Târgu Frumos.

Întrucât șoferul emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a refuzat recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

În plus, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Iaşi au oprit, pentru control, pe raza municipiului Pașcani, un autoturism condus de un bărbat, de 41 de ani, din municipiul Pașcani.

Șoferul emana halenă alcoolică, însă acesta a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest.

De asemenea, bărbatul a refuzat să fie condus la o unitate medicală, unde să îi fie prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii inracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

 

Articolul precedentCreștere cu aproximativ 50% a numărului de locuri alocate studiilor universitare de licență și masterat, la TUIASI
Articolul următorMunicipalitatea ieșeană vrea să construiască două grădinițe cu fonduri europene