Doi copilaşi din Cornul Caprei, județul Iași au murit după ce ar fi mâncat struguri stropiţi. Unul dintre ei avea un an și jumătate, iar celălalt trei ani.  Cel mic s-a stins acasă, iar cel mare la spital unde a fost transportat cu un elicopter. Mama le-a povestit medicilor că le-a dat copiilor struguri înainte ca ei să se simtă rău.  

Cazul este anchetat de către polițiști care au deschis o anchetă pentru ucidere din culpă.

”Urmare a sesizării primite de polițiști, sesizare făcută de către mamă, au fost demarate investigațiile în vederea stabilirii întregii situații de fapt. Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă. Se așteaptă rezultatul necropsiei”, a declarat purtătorul de cuvânt IPJ Iași, Anca Vîjiac.

Articolul precedentLa volan, deşi avea dreptul de a conduce suspendat
Articolul următorBilanț coronavirus 25 august: 1.060 de cazuri noi și 58 de decese