Medicul Tudor Ciuhodaru consideră că este importantă educația sanitară și ce inițiativă s-ar putea lua la nivelul Uniunii Europene.

Acesta susține că Uniunea Europeană are în vedere o campanie de educație sanitară la nivelul statelor membre și cât de important este acest aspect.

”Uniunea Europeană are în vedere o astfel de campanie și știți foarte bine că și în Parlamentul României am susținut acea reeducație pentru sănătate predată de la școală pentru ca să știm fiecare dintre noi, pe lângă acele cunoștințe, deprinderi și abilitățile legate de ceea ce înseamnă un stil de viață sănătos, să știm și noțiuni de prim ajutor, dar să știm și care sunt beneficiile vaccinării.

Pentru că eu sunt pe acel consimțământ informat al pacientului și este bine ca fiecare dinte noi să știe cam cum ar trebui să ne comportăm într-o astfel de situație și la ce ne expunem când nu facem acest lucru. Sincer să fiu mie îmi este greu să înțeleg de ce unii pentru un potențial risc își asumă practic acest lucru, pun în pericol viața copiilor și nu recurg la astfel de tehnici de imunizare.

Educația pentru imunizare este extrem de importantă. Cred că am putea să învățăm din exemplul țărilor nordice. (…) Eu cred că succesul stă în educație și am vorbit deja cu doamna Stella Kyriakides, comisarul european pe sanatate, pentru a susține în comisia de sănătate un astfel de demers. Deja a fost o rezoluție că dreptul la educația pentru sănătate nu poate fi îngrădit”, a declarat Tudor Ciuhodaru.

Articolul precedentLa solicitarea lui Mihai Chirica, Iașul dă 200.000 lei Chișinăului pentru prevenirea și limitarea efectelor pandemiei COVID-19
Articolul următorIncredibil! Primăria Iași a cumpărat măști de protecție de la o firmă din București cu 85 lei/bucata