Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Bivolari au depistat în trafic un bărbat care a refuzat recoltarea de mostre biologice, deşi emana o puternică halenă alcoolică în timp ce se afla la volan. Pe timpul efectuării cercetărilor bărbatul a adresat insulte, injurii polițiștilor de frontieră și amenințări atât lor cât și familiilor acestora.

În data de 15 martie a.c., în jurul orei 16.50, poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Bivolari, judeţul Iaşi, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pe raza localităţii de frontieră Bivolari, pentru control, un autoturism înmatriculat în România, condus de un ieşean, în vârstă de 48 ani.

Cu ocazia controlului, polițiștii de frontieră au constatat că bărbatul emană o puternică halenă alcoolică, motiv pentru care a fost condus la sediul Serviciului Poliţiei Rutiere Iaşi în vederea testării cu aparatul etilotest, şoferul refuzând efectuarea testului alcoolscopic. Ulterior, a fost condus la Institutul de Medicină Legală Iaşi, unde a refuzat şi recoltarea de mostre biologice.

Pe timpul efectuării cercetărilor bărbatul a adresat insulte, injurii polițiștilor de frontieră și amenințări atât lor cât și familiilor acestora.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj şi refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Sursa: Realitatea de Iasi

Articolul precedentCOD PORTOCALIU și COD GALBEN de ploi, ninsori abundente și viscol în țară, până sâmbătă
Articolul următorMoped condus de un ieşean fără permis