În urma unei acţiuni coordonate de poliţie, la care au participat şi echipaje de la ISU Iaşi, persoana a fost găsit câteva ore mai târziu în zona pădurii din Dumbrava. Bărbatul se afla în stare confuză şi era dezhidratat.

„La data de 04 iunie a.c., polițiștii Secției nr. 2 Poliție Rurală Ciurea au fost sesizați de către o femeie despre faptul că fratele său a plecat de la o stână din extravilanul comunei Ciurea și nu a mai ajuns la domiciliul din comuna Miroslava.

Sub coordonarea Secției nr. 2 Poliție Rurală Ciurea au fost constituite echipe de căutare formate din polițiști, jandarmi, reprezentanți ISU Iași, voluntari din comuna Mogoșești și pădurari, zona de căutare fiind întinsă și în unele locuri cu vegetație abundentă.

Mobilizarea forțelor de căutare care au continuat activitățile și în această dimineață, 08 iunie a.c., în jurul orei 10.00, a adus rezultatul așteptat: bărbatul a fost găsit în extravilanul comunei Ciurea, într-o zonă cu mărăciniș des.

Este vizibil slăbit, dar conștient și cooperant. Le-a spus polițiștilor că nu a putut să mai iasă din zona cu mărăcini, rămânând blocat acolo.

A fost preluat în siguranță de un echipaj medical și transportat la spital pentru investigații suplimentare”, au precizat reprezentanții IPJ Iași.

Sursa: Realitatea de Iasi

Articolul precedent125 de ani de la înfiinţarea sistemului de transport public cu tramvaie electrice
Articolul următorMafia gunoaielor primește o lovitură de grație în instanță: judecătorii confirmă ancheta Realitatea Plus. Declarații halucinante ale avocatului Romprest