Mai multe persoane din judeţul Iaşi au ajuns vineri la spital, în stare gravă, după ce ar fi încercat să îşi ia zilele. 

Astfel, doctorii ieşeni au precizat că pacienţii ar fi încercat să se sinucidă, în principal, cu ajutorul unor medicamente.

“O femeie în vârstă de 40 de ani, S.R., din municipiul Iaşi, a suferit o intoxicaţie voluntară medicamentoasă (din medicaţia soţului decedat) şi cu sindrom anxios. Aceasta a refuzat internarea în Clinica de Toxicologie din cadrul Spitalului Sfântul Spiridon, din Iași. Pacienta a fost dusă cu un însoţitor la Institutul de Psihiatrie. De asemenea, o tânără de 18 ani, E.T., din Tulcea, a suferit o intoxicaţie voluntară cu Paracetamol, aceasta fiind internată în Clinica II Medicală – Toxicologie. Mai mult, o femeie de 49 de ani, D.T., a suferit o intoxicaţie voluntară cu Rivotril, sufernd şi de etilism acut. A fost internată în aceeaşi clinică. În plus, un bărbat de 32 de ani, din Iaşi, R.V., a suferit o intoxicaţie voluntară cu cocaină şi etilism acut. Acesta a plecat la domiciliu”, a precizat vineri prof.univ.dr. Diana Cimpoeşu, coordonatoarea UPU-SMURD Iaşi.

Articolul precedentCTP Iași cheltuie peste 200.000 lei pentru piese de schimb
Articolul următorAproape 90 de ani de închisoare pentru zeci de ieșeni, la început de an