Deputatul Varujan Vosganian a fost ales sâmbătă preşedintele filialei ALDE Iaşi, în urma aleferile ce au avut loc în cadrul Conferinţei judeţene pentru desemnarea noii conduceri.

La evenimentul organizat de filiala ieşeană a Alianţei Liberalilor şi Democraţilor, la Teatrul Naţional “Vasile Alecsandri”, au luat parte peste 1.000 de delegaţi din întregul judeţ.

„Mandatul pe care l-am avut până acum a fost unul de interimar acordat înaintea alegerilor în virtutea faptului că eram parlamentar. Noi ne-am îndeplinit doar parţial mandatul până în prezent, pentru că rezultatul alegerilor locale şi parlamentare nu ne-a mulţumit. Ne-am dat seama că partidul atunci era la început, oamenii nu asociau partidul cu liderii“, a declarat deputatul Varujan Vosganian.

La alegerile de sâmbătă au fost prezenţi, printre alţii, şi secretarul general al ALDE, Daniel Chiţoiu, vicepreşedintele ALDE deputatul Andrei Gerea, ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, senatorul Viorel Ilie, preşedintele ALDE Suceava, senatorul Alexandru Băişanu, secretarul de stat din cadrul Ministerului Dezvoltării Ciprian Roşca.

Articolul precedentO nouă rupere de nori a afectat Iaşul
Articolul următorLucrări de amenajare a parcurilor de joacă