Vremea va fi predominant frumoasă şi mai caldă decât în mod obişnuit în această perioadă din an.
Marți, cerul va fi de la variabil la senin, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor situa între 17 şi 24 de grade, cu cele mai ridicate valori în dealurile subcarpatice din Moldova. Dimineaţa, local în Transilvania şi pe arii mai restrânse în rest, se va semnala ceaţă.
*** În București vremea va fi frumoasă şi uşor mai caldă decât în mod obişnuit. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla în general slab. La primele ore ale zilei vor fi în termometre între 3 și 5 grade, iar temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 20 de grade.
*** La munte vremea va fi predominant frumoasă, cu unele înnorări spre sfârşitul zilei în masivele nordice, unde izolat vor fi posibile ploi slabe. Vântul va sufla moderat, iar valorile termice vor fi apropiate față de cele de ieri și vom avea 12 grade la Semenic, 17 la Predeal și Stâna de Vale, iar maxima de 19 grade va fi în Sinaia.