Nu mai puțin de 12 cadre didactice de la Facultatea de Economiei şi Administrarea Afacerilor Iaşi din cadrul Universităţii “Al. I. Cuza” şi alţi 34 de colegi de la instituţii de învăţământ superior similare au remis o scrisoare Guvernului prin care solicită renunţarea la ordonanţa lăcomiei.

„Solicităm de urgenţă retragerea Ordonanţei 114/2018 de către Guvernul României şi găsirea rapidă de alte soluţii decât supra-taxarea economiei pentru echilibrarea bugetului de stat prin revizurirea cheltuielilor publice şi a veniturilor publice necesare astfel încât să fie evitate noi taxe aplicate mediului de afaceri din România”, se arată în scrisoarea deschisă adresată Guvernului.

De asemenea, profesorii mai solicită identificarea corectă a problemelor din sectorul financiar-bancar românesc prin realizarea unor studii și analize academice bazate pe date și informații reale și corecte, atragerea în dezbaterea publică pentru găsirea de soluții a tuturor specialiștilor din instituțiile cheie (Banca Națională a României, Autoritatea de Supraveghere Financiară, Consiliul Concurenței etc.), a asociațiilor patronale, a asociațiilor de consumatori de bunuri și servicii etc., inițierea de dezbateri pentru discutarea soluțiilor propuse și găsirea celor mai bune variante, cu impact maxim pentru dezvoltarea durabilă a României, adoptarea de urgență a unei strategii pe termen mediu și lung de dezvoltare a sistemului financiar-bancar din România, de întărire a concurenței între piețele financiar-monetare, de dezvoltare a pieței de capital, de dezvoltare a sectoului IFN (leasing, factoring, forfetare) și întărirea independenței instituțiilor de reglementare a sistemului financiar-bancar din România și limitarea intervențiilor politice în politica monetară și financiară a României. Riscurile și costurile acestor intervenții sunt imense și greu de remediat ce au fost produse.

Cele 12 cadre didactice de la universitatea ieșeană sunt Dan Chirleșan, Alin Marius Andrieș, Alina Bruckner, Bogdan Căpraru, Elena Ramona Ciortescu, Raluca Clipa, Ilie Fârte, Andreea Oana Iacobuță, Mihaela Ifrim, Iulian Ihnatov, Gabriel Mursa și Laurențiu Rădvan.

Articolul precedentPeste 250 de amenzi, date în câteva ore la Iaşi
Articolul următorALERTĂ: Toţi şoferii care trec prin Moldova ar trebui să ştie ASTA!