Poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 6 Poliţie Iaşi efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

 

Din investigaţiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că la data de 30 aprilie a.c., un bărbat de 56 de ani ar fi condus o autoutilitară pe raza municipiului Iaşi, fără a deţine permis de conducere şi fiind sub influenţa alcoolului.

 

Bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vedera stabilirii alcoolemiei. 

 

În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 1 mai a.c., bărbatul cercetat pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore. 

 

Ulterior acesta a fost prezentat, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi şi Judecătoriei Iaşi, instanţă care a dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.

 

Cercetările continuă.

Sursa: Realitatea de Iasi

Articolul precedentHoți de biciclete, identificați de polițiști
Articolul următorS-a oprit cu mașina în gard! Avea o alcoolemie de 1,42 mg/l alcool pur în aerul expirat