Un tezaur compus din 18 monede de aur a fost descoperit în Ansamblul Mănăstirii Frumoasa din Iaşi, în contextul lucrărilor de restaurare, fiind predat Muzeului de Istorie a Moldovei, unde va fi supus procedurilor de clasare şi înregistrare, au precizat reprezentanţii Complexului Muzeal Naţional Moldova.

În cadrul cercetărilor arheologice coordonate de Mădălin-Cornel Văleanu, cercetător ştiinţific I la Complexul Muzeal Naţional Moldova Iaşi, în contextul restaurării Ansamblului Mănăstirii Frumoasa din Iaşi a fost descoperit, în perioada de 7-10 august, un tezaur compus din 18 monede din aur.

Acestea se aflau într-un mormânt parţial deranjat, cântăresc în total 63 g de aur şi au fost bătute între anii 1516 şi 1591 în ateliere din Olanda, Prusia, Silezia, Austria, Ungaria şi Transilvania. Având în vedere structura monetară a tezaurului şi starea de conservare excepţională a monedelor, acestea vor fi supuse procedurii de clasare în conformitate cu legislaţia în vigoare şi vor fi înregistrate în patrimoniul Muzeului de Istorie a Moldovei. Asigurăm publicul pe această cale că tezaurul va fi expus în cel mai scurt timp după îndeplinirea tuturor paşilor implicaţi în procedura sus menţionată.

Articolul precedentDumtiru Oprea: „România, bombă cu ceas înainte de preluarea președinției Consiliului Uniunii Europene“
Articolul următorȘtefănescu și Bosoi, împrumutați la Ploiești