Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Iași efectuează cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare, hărțuire și lovire sau alte violențe. Un bărbat a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.

Din investigațiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că, începând cu luna octombrie 2019, un bărbat de 37 de ani, din municipiul Pașcani, ar fi amenințat frecvent, în mod direct şi prin intermediul telefonului, o tânără, de 19 ani, din municipiul Pașcani, cauzându-i o stare de temere, iar la data de 2 decembrie, ar fi lovit-o pe aceasta.

În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 13 decembrie, bărbatul a fost reținut de polițiști, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore.

Ulterior, bărbatul a fost prezentat, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Pașcani, față de acesta fiind dispusă măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.

Articolul precedentPrimăria interzice traficul greu în Iași
Articolul următorAsfaltări de 2,4 milioane de euro, lângă Pașcani