Incident tragic pe terasa unui hotel din județul Iași: cadavrul unui bărbat, care era sumar îmbrăcat, a fost descoperit marți dimineață. 

La scurt timp de la descoperire, autoritățile au fost alertate prin numărul 112.

“În jurul orei 07.00 a fost găsit un bărbat în jurul vârstei de 50-55 de ani, îmbrăcat sumar, pe terasa Hotelului Central, din Pașcani, decedat, cu un traumatism cranio-cerebral sever. S-au deplasat la fața locului un echipaj de la Ambulanță cu medic, EPA Pașcani, Poliția și Criminalistica”, a declarat marți dimineață prof.univ.dr. Diana Cimpoeșu, coordonatoarea UPU-SMURD Iași.

Deocamdată nu se cunosc cauzele exacte ale decesului, oamenii legii neștiind dacă a fost vorba despre un suicid, un accident sau despre un omor.

Polițiștii spun că în cauză a fost dispusă efectuarea unei necropsii la Institutul de Medicină Legală din Iași, pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului și a fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă (moarte suspectă – n.r.).

 

Articolul precedentApartament, în flăcări, din cauza… razelor solare!
Articolul următorRodny Lopes Cabral a semnat cu Politehnica Iași