Prietena Cristinei Țopescu, Andreea Berecleanu, a dezvăluit obiectul care se afla lângă jurnalistă în momentul în care a fost găsită fără suflare.

“Orice făcea din punct de vedere profesional era incredibil. Simțea însă mereu nevoia să se verifice cu oamenii în care avea încredere. Asta era o deprindere pe care o moștenise de la tatăl său. Inclusiv cu el se verifica foarte mult. Domnul Țopescu era ferm și nu o menaja deloc profesional, spunându-i exact ce gândește. Când a murit, laptopul a fost găsit lângă ea. Lucra tot timpul. Ea nu se plictisea, se documenta pentru emisiuni, era într-o forfotă continuă”, a declarat Andreea Berecleanu.

„A fost unul dintre cei mai complecși și mai buni jurnaliști din țară, din punctul meu de vedere. Scria foarte bine și era un om de televiziune foarte talentat și documentat, cum rar mai găsești astăzi. Avea cultură, era creativă, însă știa să se adapteze, în așa fel încât să fie accesibilă publicului. Ea și-a găsit locul de fiecare dată. Era foarte fericită la Canal 33, pentru că își făcea meseria în continuare. La fel de decent. Nu a făcut rabat niciodată de la calitatea emisiunilor ei. Nu puteai să îi impui nimic. Era un om foarte corect, nu era un oportunist”, a mai spus aceasta.

„Nu poți să o cunoști pe Cristina și să o acuzi de oportunism. De multe ori, principiile puternice pe care le avea nu au ajutat-o. Venea cu noi în concedii. Avea camera ei la noi acasă. Ne vizita des. Era o mare bucurie să ne petrecem timpul împreună. Era cumva, pe lângă prietena noastră, al treilea copil. În preajma mea, se simțea alintată și protejată. Iar eu eram fericită de acest lucru”, a mai dezvăluit Andreea Berecleanu.

Articolul precedentCrimă odioasă în Iași! Avea ordin de restricție, dar l-a primit în casă. Drept mulțmire și-a ucis mama! 
Articolul următorMulte schimbări de cadre, același scenariu: Politehnica Iași conduce și pierde!