În decursul acestui an, la Oficiul de Stare Civilă din municipiul Iași, au fost oficiate aproape 2.000 de căsătorii.

Câteva mii de căsătorii au avut loc în decursul acestui an la Serviciul de Stare Civilă din cadrul Direcției Locale de Evidență a Persoanelor (DLEP) Iași. În perioada ianuarie-noiembrie au fost oficiate 1.938 de căsătorii. Dintre acestea, 755 au avut loc în zilele de luni până vineri, alte 925 de căsătorii s-au oficiat sâmbăta, iar alte 258 au avut loc duminica.

Cele mai multe căsătorii s-au derulat în cursul lunilor mai, august și iulie 2019. Luna mai a deținut recordul în acest caz după ce 317 cupluri s-au prezentat în fața ofițerului de stare civilă. În august au fost oficiate 315 căsătorii, iar în luna iulie au avut loc 288 de căsătorii.

Cele mai puține căsătorii în anul 2019 au avut loc în lunile ianuarie și aprilie. În luna ianuarie au fost oficiate 48 de căsătorii, iar în luna aprilie au fost oficiate 68 de căsătorii.

Pentru anul 2020, au fost făcute deja făcute 255 de programări. Cele mai multe sunt pentru iulie- august 2020. În această perioadă au fost înregistrate 80 de căsătorii din totalul celor 255 programate. Pentru luna septembrie au fost deja înregistrate alte 12 căsătorii.

Articolul precedentSentință definitivă în dosarul „Minore pentru VIP-uri“: Mulți ani de pușcărie!
Articolul următorAdrian Ambrosie: „Nu țin de scaun! Sunt la dispoziția Comitetului Director“