Un ieșean a fost pedepsit de către magistrați, după ce a fost acuzat că a umblat cu substanțe interzise.

Judecătorii din cadrul Tribunalului Iași au dispus condamnarea lui Radu Iulian Vâscu.

Instanța condamnă inculpatul, în prezent încarcerat în Penitenciarul Iași, la pedeapsa rezultantă de șase ani și opt luni de închisoare, pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată și introducere în țară, fără drept, de droguri de risc”, au afirmat magistrații ieșeni. De remarcat este faptul că sentința nu e definitivă, aceasta putând fi contestată. 

Procesul individului a început pe data de 23 octombrie 2018. Asta, după ce, de pe data de 16 mai 2018, el fusese încătușat de către procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, iar, mai apoi, a fost arestat preventiv de către instanță.

Potrivit reprezentanților DIICOT, în urmă cu aproximativ un an, oamenii legii au organizat o acțiune de prindere în flagrant a lui Radu Iulian Vâscu.

Anchetatorii au menționat că, în cadrul intervenției, acesta ar fi fost prins având asupra sa o cantitate de canabis. De asemenea, oamenii legii au descoperit la acesta un cântar electronic, o cutie din lemn, o pipă artizanală, un săculeţ din material textil, precum și bani. Toate acestea au fost confiscate, prin decizia instanței de judecată.

Astfel, magistrații au dispus confiscarea sumei de bani ce ar fi fost obținută de către inculpat din vânzarea de droguri, respectiv 980 de lei.

Acești bani ar proveni din fondurile speciale ale Ministerului de Interne şi ar fi fost folosiți la cumpărarea autorizată de droguri de risc de la inculpat, potrivit procurorilor DIICOT. 

 

Articolul precedentVictorie chinuită în primul amical al verii pentru Politehnica Iași. Juniori avem, când aducem titulari?
Articolul următor“Gaură” de peste 150.000 de lei la bugetul de stat