Directorul sportiv al CSM Politehnica Iași, Tibor Selymes, a declarat că în probe la formația din dealul Copoului va veni atacantul spaniol Enzo Arevalo.

„Miercuri va ajunge în cantonamentul de la Cheile Grădiştei tânărul atacant Enzo Arevalo, de la Sion. Acesta va fi testat de Flavius (n.r. – antrenorul Flavius Stoican). Săptămâna aceasta sper să mai ajungă trei-patru jucători, certitudini. Așteptăm să ajungă și stoperul francez, mai aşteptăm un uruguayan, un mijlocaş şi un atacant de valoare. Purtăm în continuare discuţii şi pe alte piste”, a spus Tibor Selymes.

Enzo Arevalo are 21 de ani și aparține de FC Sion, dar a evoluat sub formă de împrumut la SC Dudingen, în liga a patra din Elveția. În trecut, Arevalo a evoluat la Matero, în liga a treia spaniolă.

Articolul precedentTarife noi la bilete și abonamente începând cu 1 iulie, la Iași
Articolul următorDumitru Oprea: „Sunt ultimele zvârcoliri ale unui partid-stat luat pe persoană fizică de Liviu Dragnea“