Doi ieşeni s-au ales cu pedepse din partea magistraţilor, după ce au fost acuzaţi de comiterea unei infracţiuni grave.

Astfel, judecătorii din cadrul Tribunalului Iaşi au dispus condamnarea lui Neculai Costei şi a lui Dragoş Costei, pentru tentativă la omor.

Instanţa condamnă pe inculpatul Costei Neculai, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor, la nouă ani de închisoare. De asemenea, condamnă pe inculpatul Costei Ştefăniţă Dragoş, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor, la pedeapsa de opt ani de detenţie. Menţine măsura arestării preventive faţă de inculpaţii Costei Neculai şi Costei Ştefăniţă Dragoş”au menţionat magistraţii ieşeni.

Aceştia au admis în parte şi cererea de despăgubiri formulată în acest dosar de către victimă.

Instanţa admite, în parte, acţiunea civilă formulată în cauză de persoana vătămată şi, în consecinţă, îobligă pe inculpaţii Costei Neculai şi Costei Ştefăniţă Dragoş să-i plătească acesteia, în solidar, cu titlu de despăgubiri civile, suma totală de 34.797,86 lei, din care suma 1.797,86 lei reprezintă daune materiale, iar diferenţa, de 33.000 de lei, reprezintă daune morale. Respinge, ca nefondate, celelalte pretenţii formulate de partea civilă. Mai obligă inculpaţii să îi achite părţii civile suma de 3.433,61 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată”au afirmat judecătorii. Sentinţa nu este definitivă, aceasta putând fi atacată.

Procesul celor doi indivizi a început pe data de 19 februarie 2018. Asta, după ce, pe data de 5 februarie 2018, cei doi au fost reţinuţi de anchetatori, sub acuzaţia de tentativă la omor.

Conform magistraţilor, pe data de 11 decembrie 2017, cei doi indivizi au avut un conflict spontan cu un bărbat, Vasile P., pe care lar fi atacat cu furcile. În urma incidentului, victima a fost preluată de un echipaj medical şi transportată la trei spitale, pentru primirea de îngrijiri.

Astfel, acesta a fost dus la Spitalul de Pneumoftiziologie, la Neurochirurgie şi la Spitalul Paşcani. Medicii au constatat că viaţa victimei a fost pusă în pericol de leziunile suferite. 

Articolul precedentA venit ultima tranșă de vaccin antigripal la Iași
Articolul următorCeremonii militare, la Iași