Ponderea expunerilor totale ale băncilor persoane juridice române la riscul de credit faţă de administraţia centrală a ajuns după primele 9 luni din 2022 la aproape 36%, fiind „ridicată“ şi „în creştere semnificativă de la declanşarea pandemiei“, potrivit evaluărilor BNR.

 

„Aceasta este influenţată atât de sporirea expunerii directe, cât şi de eforturile întreprinse de autorităţile publice de a sprijini celelalte sectoare instituţionale prin garantarea unor programe de creditare („IMM Invest“, „Noua casă“ etc.), ce au condus la creşterea garanţiilor oferite băncilor de către stat“, susţine BNR, informează Mediafax.

 

Comparativ, în 2018 ponderea expunerilor băncilor la riscul de credit faţă de sectorul public era de 29,4%.

 

„Există anumite preocupări cu privire la concen­trarea faţă de acest sector, precum şi asupra capacităţii instituţiilor de credit de a susţine în continuare finanţarea sectorului guvernamental şi, implicit, consolidarea acestei legături, într-o perioadă caracterizată de incertitudini puternice şi de necesitatea adresării vulnerabilităţilor structurale de la nivelul bugetului public“, atenţionează BNR.

Articolul precedentCULISELE STATULUI PARALEL, emisiune pe care CNA o vrea cenzurată – AMENDĂ după dezvăluirile privind vaccinurile
Articolul următorAu lăsat mai multe semafoare fără baterii