Apar informații șocante din ancheta avocatului din Iași care și-ar fi omorât concubina însărcinată. Tânăra, și ea avocat, ar fi fost inconștientă în momentul în care a căzut de la balcon. Asta se arată într-un raport obținut de avocați și, prin urmare, sinuciderea nu mai reprezintă o ipoteză pentru anchetatori. De altfel, solicitarea de a anula aceste probe medico-legale ale presupusului criminal a fost respinsă de instanță.
Este răsturnare de situație în cazul morții Monicăi Cioadă de la Iași. Potrivit raportului medicolegal, se pare că aceasta ar fi fost lăsată inconștientă în imobil. Mai mult decât atât , spun surse citate de Realitatea PLUS, dacă nu a r fi fost chiar omorâtă înainte de a fie împindă de la geam.
De asemnea, solicitarea inculpatului de a se anula un supliment de expertiză prin care se confirmă aceste fapte a fost anulată în instanță.
Aceleași surse spun și că urmele din zona cervicală sunt, de fapt, de la lovituri și strangulare.
Reamintim că întreaga tragedie s-a produs în anul 2021, când cei doi au plecat împreună de la o nuntă, s-au dus acasă unde s-au certat timp de 20 de minute, după care s-a produs această tragedie.
Sursa: Realitatea de Iasi