Judecătorii ieșeni au fost nevoiți să constate că una dintre pedepsele primite de cel mai căutat infractor din Iași, Vasile Rodideal, s-a prescris.

Magistrații din cadrul Biroului Executări Penale au cerut instanței o contestație la executare pe numele lui Vasile Rodideal.

„Instanța admite contestația la executare formulată de judecătorul delegat cu executarea la Compartimentul Executări Penale din cadrul Curții de Apel Iași. Constată intervenită prescripția executării pedepsei de trei ani și șase luni de închisoare aplicată condamnatului Rodideal Vasile, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență. Retrage mandatul de executare a pedepsei închisorii din data de 5 aprilie 2011, emis în baza sentinței penale pronunțată de Curtea de Apel Iași. Cheltuielile judiciare efectuate pentru soluționarea sesizării rămân în sarcina statului”, au precizat magistrații ieșeni.

În aprilie 2011, basarabeanul în vârstă de 58 de ani a fost condamnat definitiv la trei ani și șase luni de pușcărie. În urma pedepsei, pe numele său a fost emis un mandat de executare.

Mandatul nu a fost pus în aplicare, deoarece Rodideal s-a sustras executării pedepsei.

Magistrații susțin că, potrivit legislației, pedeapsa primită de Vasile Rodideal în 2011 s-a prescris. Conform acestora, de la condamnarea definitivă a basarabeanului au trecut opt ani și șase luni, adică exact termenul de prescripție. Potrivit legii, Biroul Executări Penale trebuie să conteste executarea în condițiile date.

Vasile Rodideal fusese condamnat la o pedeapsă rezultantă de 18 ani de pușcărie pentru comiterea mai multor infracțiuni.

Articolul precedentCinematograful „Trianon” va fi reabilitat. Cum va arăta – FOTO
Articolul următorProgramul manifestărilor dedicate Unirii Principatelor Române, la Iași: Vin nume importante