Un individ a fost pedepsit de către magistrații ieșeni, după ce a fost acuzat de comiterea unor infracțiuni.

Judecătorii din cadrul Tribunalului Iași au dispus condamnarea lui Daniel S. la trei ani și două luni de închisoare, pentru pornografie infantilă cu minori în formă continuată și act sexual cu un minor în formă continuată.

Admite în parte acţiunea civilă exercitată şi, în consecinţă, obligă inculpatul Daniel S. să despăgubească părțile civile cu suma totală de 34.000 de lei și 38.000 de euro. Instanța dispune confiscarea specială în folosul statului, de la inculpat, a sumei de 30.000 de lei, dobândită în urma comiterii infracţiunii de pornografie infantilă, au precizat judecătorii.

Decizia nu este definitivă, aceasta putând fi atacată la instanța de judecată superioară. 

Procesul individului a început pe data de 26 aprilie 2017, când acesta a fost trimis în judecată de către procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism Iași.

El fusese reținut de către anchetatori pe data de 2 februarie 2017, după ce oamenii legii l-au acuzat că ar fi întreținut relații sexuale cu minori și că ar fi înregistrat imagini cu copiii. 

Articolul precedentCaptură impresionantă a polițiștilor ieșeni
Articolul următorRețeaua “Magicienilor”: Uite cum făceau BANII să dispară de pe carduri!