Palatul Culturii din Iași găzduiește astăzi Conferința Asociației Aeroporturilor din România. Conferința, la care sunt prezente aproximativ 150 de persoane, are ca temă centrală „Dezvoltarea aviației civile din România în următorul deceniu“.

Se discută despre un spectru larg de subiecte, de la securitatea zborurilor și drepturile pasagerilor până la direcții de dezvoltare și discuții tehnice.

Sunt prezenți președinți de Consilii Județene, șefii Autorității Aeronautice Civile, reprezentanți ai unor companii aviatice precum Tarom, Wizz Air, Ryanair, directori de aeroporturi, dar și reprezentanți ai altor instituții.

Președinte Asociației Aeroporturilor, David Ciceo, a declarat că toate aerogările din România trebuie să găsească resurse ca să se extindă pe fondul creșterii traficului de pasageri, dar trebuie să fie pregătite pentru evenimente precum Brexitul.

Articolul precedentPlan pentru schimbarea zonei Cicoarei
Articolul următorI-a explodat cazanul de ţuică în faţă