Cozi de maşini sunt înregistrate, vineri, la ieşirea din ţară prin principalele puncte din judeţul Arad – Nădlac I şi Nădlac II, unde se aşteaptă cel puţin o oră pentru trecerea graniţei. Aglomerația vine în condiţiile în care românii care lucrează în străinătate şi au venit în țară în vacanţă se întorc la locurile de muncă.
“Valorile de trafic sunt în creştere pe măsură ce foarte mulţi români care s-au stabilit în alte state şi au venit în vacanţă la familii vor pleca din ţară în următoarele zile. De aceea le recomandăm celor care pornesc la drum să consulte aplicaţia \”Trafic online\” de pe site-ul Poliţiei de Frontieră Române, de unde pot afla care puncte de trecere a frontierei sunt aglomerate şi ce alte variante mai bune de ieşire din ţară există”, a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, Andrei Dincă.
Potrivit aplicaţiei “Trafic online”, vineri dimineaţă la Nădlac I (DN 7) şi Nădlac II (autostradă) se aştepta cel puţin o oră pentru a se trece granița în Ungaria.
“Număr mare de autoturisme prezente la verificările de frontieră pe sensul de ieşire din ţară. Recomandare: pentru evitarea aglomerărilor, puteţi folosi şi alte puncte de trecere a frontierei”, transmite aplicaţia.
Aglomerația vine deși la Nădlac II sunt deschise şapte artere de ieşire pentru traficul uşor şi turistic, dublu faţă de o zi obişnuită, iar la Nădlac I sunt deschise trei artere, faţă de una în zilele obişnuite.
Autorităţile de frontieră se aşteaptă ca aglomeraţia de la graniţa de vest să dureze până la finalul lunii august.