De miercuri, 22 iulie, Compania de Transport Public (CTP) Iași introduce o nouă metodă rapidă de achiziționare a titlurilor de călătorie: SMS-ul. Aceasta reprezintă a patra alternativă modernă de plată existentă la Iași, care ajută utilizatorii mai ales în contextul epidemiei de COVID-19, prin evitarea atingerii multor suprafețe în timpul procurării de bilete și abonamente.

Cum pot fi procurate titlurile de călătorie prin SMS?
Utilizatorii vor urma câțiva pași simpli pentru achiziționarea de bilete/abonamente prin SMS:
• deschid aplicația 24pay instalată în prealabil pe telefonul mobil;
• selectează orașul „Iași”;
• scanează codul QR afișat în stații, la tonetele CTP Iași ori în mijlocul de transport sau introduc codul de vehicul regăsit în fiecare mijloc de transport;
• selectează plata prin SMS;
• aleg titlul de călătorie dorit și confirmă plata.
După primirea mesajului de confirmare a tranzacției titlul de călătorie va putea fi accesat oricând în secțiunea „Portofel”.
Mesajele de tip SMS vor putea fi trimise prin intermediul platformei electronice 24pay, pentru achiziționarea de:
– bilete cu o călătorie, valabile 120 de minute, zona 1 – 0,50 euro + TVA;
– abonamente cu valabilitate de o zi, 2 zone – 1,95 euro + TVA.
Serviciul este disponibil gratuit în rețelele Vodafone și Digi Mobil, iar în Orange tariful serviciului de comandă este de 0.05 EUR + TVA, taxă aplicată suplimentar.
Reamintim faptul că platforma electronică 24pay permite și plata cu cardul, pentru achiziționarea de numeroase tipuri de bilete și abonamente, inclusiv titluri de călătorie cu preț redus pentru studenți. De asemenea, și elevii își pot procura gratuit abonamente lunare electronice prin intermediul aceleiași aplicații, după înregistrarea unităților școlare pe o platformă online dezvoltată de către CTP Iași. Potrivit normelor legale în vigoare, elevii domiciliați/rezidenți în municipiul Iași beneficiază de transport gratuit pe parcursul anului calendaristic, iar cei care au domiciliul/rezidența în afara municipiului Iași, pe perioada cursurilor.
În plus, utilizatorii mai pot achiziționa titluri de călătorie și de la POS-urile montate în fiecare mijloc de transport public și de la automatele de bilete din stații, care sunt dezinfectate frecvent de către echipele de curățenie.

.