La data de 18 decembrie, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Iaşi au oprit pentru control, pe DE 583, în localitatea Valea Lupului, un autoturism condus de un bărbat de 32 de ani, din comuna Leţcani. 

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că bărbatul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. 

Întrucât emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. 

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Cercetările continuă.

Sursa: Realitatea de Iasi

Articolul precedentHoață profesionistă care a furat de mai multe ori haine din magazin, reținută de polițiști
Articolul următorUn șofer beat a încercat să coboare cu mașina pe scări