Poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 6 Poliţie Iaşi efectuează cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Din investigaţiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că la data de 17 decembrie a.c., un bărbat de 65 de ani ar fi condus un autoturism pe raza municipiului Iaşi şi ar fi încercat să coboare cu autoturismul pe nişte scări destinate circulaţiei pietonale, rămânând suspendat pe scări.

În urma testării bărbatului de 65 de ani cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat. 

Acesta a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. 

Cercetările continuă.

Sursa: Realitatea de Iasi

Articolul precedentDepistat de polițiști în trafic și băut și fără permis
Articolul următorUn cățel rănit a căutat salvarea în curtea Poliției din Podul Iloaiei! Poveste cu final fericit