O societate comercială şi două persoane vor fi nevoite să dea explicaţii în instanţă, după ce au fost acuzate că ar fi încălcat legea. 

Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a societăţii comerciale TCE Agrosuind SRL (fostă SC Agrosuind Com SRL), pentru săvârșirea a două infracțiuni de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, precum şi a lui Radu Bălău, la data faptelor administrator al SC TCE Agrosuind SRL, pentru săvârșirea a două infracțiuni de participație improprie (sub forma determinării și ajutorului) la infracțiunea de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

În acelaşi dosar, procurorii anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a lui Cornel Zdrob, pentru săvârșirea a două infracțiuni de participație improprie (sub forma determinării și ajutorului) la infracțiunea de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.

Anchetatorii au precizat că, în perioada 2011 – 2015, în contextul implementării a două proiecte finanțate din fonduri europene, din dispoziția lui Radu Bălău, în calitatea menționată mai sus, au fost înaintate Centrului Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (CRPDRP) Iași mai multe documente false, fapt ce a avut ca finalitate obținerea pe nedrept de către SC Agrosuind Com SRL a sumei de 9.185.380 de lei, reprezentând valoarea finanțării nerambursabile din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR).

În cursul implementării acestor proiecte, SC Agrosuind Com SRL și administratorul său, Bălău Radu, au organizat proceduri de achiziție publică în vederea atribuirii contractelor de lucrări și achiziție utilaje, proceduri care în fapt au fost simulate. Practic, inculpatul Bălău Radu a negociat în mod direct cu societățile cărora urma să le atribuie contractele iar, ulterior, cu ajutorul inculpatului Zdrob Cornel, consultant în cadrul ambelor proiecte, a întocmit o serie de documente fictive pentru a crea aparența respectării obligațiilor asumate prin contractele de finanțare”, au menţionat procurorii din cadrul DNA.

Aceştia au adăugat că, din dispoziția lui Radu Bălău, SC Agrosuind Com SRL a depus pe data de 23 ianuarie 2015 un memoriu conținând date false privitoare la terminarea lucrărilor la unul dintre proiecte, fapt ce a determinat prelungirea termenului de implementare și a făcut posibilă depunerea ultimei cereri de plată și încasarea ultimei tranșe în valoare de 1.343.378 de lei.

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal cu suma de 9.185.380 de lei. În cauză s-a dispus luarea măsurilor asiguratorii, prin instituirea sechestrului, asupra unor imobile ce aparțin SC TCE Agrosuind SRL. Dosarul a fost trimis spre judecare cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză”, au mai spus anchetatorii.

Articolul precedentCursuri gratuite pe Resurse Umane, la Camera de Comerţ Iași
Articolul următorSuspectați că au vrut să jefuiască o persoană pe stradă