USLIP Iaşi şi Sindi Tour donează 10.000 lei Spitalului de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva“ Iași, care are cea mai mare nevoie în acest moment din cauza numărului tot mai mare de persoane infectate cu coronavirus, în România.

Banii donaţi vor fi folosiţi pentru achiziţionarea de teste, dezinfectanţi, materiale şi măşti sanitare.

„USLIP IAȘI și SINDI TOUR donează 10.000 lei Spitalului de Boli Infecțioase din Iași pentru achiziționarea de teste, dezinfectanți, materiale și măști sanitare.

Facem apel și la celelalte firme din mediul privat să ajute în funcție de posibilitățile financiare spitalul din Iași, care va gestiona cazurile din toată Moldova!

Uniți vom fi puternici și vom învinge!”, este mesajul transmis de reprezentanţii USLIP Iaşi.

Reamintim, compania Cotnari a donat 50.000 lei, iar Casa Share va dona un aparat performant estimat la 25.000 de euro.

Articolul precedentCoronavirus în România. Ce presupune intrarea în SCENARIUL 3
Articolul următorRomânia, ÎN STARE DE URGENȚĂ, de luni!