Europarlamentarul ieșean Cătălin Ivan a precizat marți, pe pagina sa de Facebook, că observă “eforturi susținute ale propagandei PSD”, de a-l lipi de Monica Macovei și eforturile acesteia neîntrerupte de a decredibiliza România. 

Am fost singurul dintr-un partid de curajoși care s-a luptat cu Monica Macovei la nivel european și i-a demontat toate minciunile. Singurul. Chiar dacă asta m-a costat un proces ciudat, care nu trebuia să aibă loc, și am plătit o sumă imensă din banii familiei, fără vreun sprijin de la partidul în numele căruia am crezut că lupt. Lupta mea cu regimul lui Dragnea se duce până acolo unde interesele României pot fi afectate în plan extern. Poziția mea față de necesitatea unei rezoluții în Parlamentul European pe tema situației din România este că această rezoluție nu e necesară. E greu, însă, ca aceasta să nu ajungă să fie votată atât timp cât inclusiv socialiștii europeni o susțin“, a menționat Cătălin Ivan.

Acesta a adăugat că, atunci când vine vorba despre sancționarea României, are convingerea că este de datoria tuturor să ne împotrivim și să facem ce ne stă în putință pentru a bloca astfel de demersuri.

Plătim suficient în țară pentru că avem cel mai incompetent Guvern. Orice sancțiune externă nu-și are sensul. Când veți mai auzi propaganda PSD zicând despre mine că aș fi o Monica Macovei 2, să înțelegeți că nu-i decât o modalitate de a discredita pe oricine se opune lui Dragnea. Nimic mai mult!“, a încheiat europarlamentarul ieșean.

Articolul precedentGALERIE FOTO: Incendiu de proporții lângă o biserică din Iași 
Articolul următorPolițist amenințat de un minor: “Îți voi viola fiica!”